Stim sa ne crestem copiii dincolo de on line?

Precizez de la bun inceput ca rindurile pe care le veti citi  mai jos, le scrie o simpla mama a doi copii (baiat si fata) si nicidecum vreo specialista in domeniu. Impartasesc doar o parerea in ansamblu si un punct de vedere in urma experientei acumulate pe care copiii mei, mi-au dat sansa s-o am.

Ca atare, incerc sa va scutesc de intrebari gen: ,,De unde stii? Ai copii? Cum iti permiti?…etc”

Constat de ceva vreme ca interesul in ceea ce priveste cresterea copilului in mediul on line este din ce in ce mai mare. In multe cazuri, fara limita. Cand spun lucrul asta, ma refer strict la axfisierea asta in masa cu ,,n” articole si pareri, care, dupa anumite minti, te pot ajuta sa-ti cresti copilul sanatos, destept, frumos, inteligent, cuminte, ascultator, perfect. Principala sursa? Pagina 37 , capitol 5,  aliniat 7, din cartea virtuala ,,……”, sau un articol care ti-a cazut sub ochi, scris fara nici un fel de baza. Dupa parerea ta, toate astea puse la un loc ti-au rezolvat probleme de care te loveai. Zici tu!

 

Dragi mamici, de cand sunt ca voi, nu m-am inspirat de la nici o ,,sursa”, cu atat mai mult, n-am asistat la nici un fel de curs care sa ma influenteze in cresterea lor.  Nu stiu daca am citit 2 articole adunate. Si chiar daca ar fi asa, sa zicem ca la unu m-a impins curiozitatea, iar la celalalt m-a impins titlul. Unica persoana de la care am cerut cel mult 5 sfaturi, a fost medicul pediatru’ pe care il am de 12 ani la ambii copii.

Legatura dintre mama si copil este cea mai stransa legatura din cate pot exista. Nu cred sa exista vreo teorie care sa darame ce natura a creat.

ATENTIE! Prin ce-am sa spun, nu neg nici o clipa munca specialistilor care stau in spatele ultimelor actualizari in materie de psihologie infantila sau educatie constructiva, cum nu neg implicarea staf-urilor pregatite special pentru a descoperi cat mai mult corpul si mintea unui copil, insa, ca mama, pot fi de acord pana la un punct. Ca urmare, imi rezerv dreptul de a spune ca, cea mai reusita ,,reteta” in cresterea copiilor, contine dragoste, iubire, calmitate, rabdare, atentie si nu in ultimul rand, dialog si comunicare.

 

Toata nebunia si toata agitatia asta on line la care asist, imi dau senzatia ca in ziua de astazi copiii se cresc mecanic. Dupa ce zic si fac ceilalti, nicidecum dupa ce ar fi normal si firesc pentru copil, in conditiile in care, fiecare e unic in felul lui.

Nu ne putem ghida mereu dupa sfaturile pe care ni le dau unii sau altii, cum nu putem adopta acelasi sistem de crestere si educare tuturor copiilor. Omitem ca cel mai important lucru pentru ei -si pentru noi in acelasi timp- este sa-i cunoastem si sa-i descoperim indeajuns cat sa ne dam seama ca nevoile lor le putem satisface fara a consulta manuale intregi de teorie. Viata unui copil e cat se poate de reala si este mereu sub ochii nostri.

 

Fiecare copil are simturile lui. Are modul lui de a intelege lucrurile asa cum are timpul lui pentru a acumula ceea ce noi incercam sa-i transmitem ca parinti; prin educatie si nu doar. Nu toti sunt dispusi atentiei, cum de altfel, nu toti au capacitatea de a absorbi lucrurile imediat.

Avem in fata caractere diverse asa cum avem creiere diverse. Ca parinti, ii putem stimula, insa, nu-i putem forta sa se comporte intr-o maniera pe care noi ne-o dorim, prin mintea noastra de adult. Nu-l putem obliga sa se comporte cum vor altii.

Nu toti copiii au aceleasi sentimente care ar trebui  sa corespunda sfaturilor date si putin dintre ei reactioneaza (schimba) in urma teoriilor noastre, culese de ici de colo. Corpul, mintea si metabolismul lor sunt intr-o continua schimbare din momentul in care au prins viata ca fat. Drept urmare orice etapa pe care ei o parcurg e schimbatoare de la o zi la alta.  Daca la un copil de 3 ani gasim un anumit comportament, va asigur ca acelasi lucru il putem constata si la un copil de 4 ani, fara nici o diferenta. De ce? Pentru ca primul face lucruri normale varstei lui, in timp ce celalalt n-a reusit sa acumuleze necesarul cat sa faca diferenta. Asa cum spuneam mai sus, timpul lui se pare ca e mai lung decat al celuilalt. (exemplu’ dat la intamplare)

 

Acelasi lucru se intampla si la virste mai mari, iar lucrul asta il constat la fiul meu (12 ani). Diferenta intre el si o parte din prietenii lui e desul de vizibila: nu impart aceleasi gusturi, n-au aceleasi responsabilitati si nici foarte constienti de anumite lucruri nu sunt.  Nu sunt inca pregatiti sa intampine virsta la fel ca toti ceilalti. Eu o numesc ,,maturatie lenta”

 

Daca am pune in aplicatie acelasi ,,tratament” tutror copiilor fara sa le acordam dreptul de a creste ,,singuri”, n-am face altceva decat sa-i transformam pe toti in tipare, iar intr-o buna zi, riscam sa avem de-a face doar cu niste robotei care impanzesc lumea.

Educatia lor, da, este fundamentala, dar, nu trebuie confundata cu evolutia pe cap de individ si nici cu personalitatea pe care au tot dreptul sa si-o slefuiasca singuri.

 

Uneori, ca parinti, devenim exigenti si de ce sa nu recunoastem, ne racaie intarzierea asteptarilor noastre (nu ale lor), insa, nu trebuie sa scapam din vedere un aspect care, pentru mine, este fundamental: autoeducarea. Ce parinte nu-si doreste ca propriul copil sa fie un exemplu pentru ceilalti? Personal, am constat ca nu e suficient daca nu-i dam lui ocazia s-o faca. Il putem indruma, stimula, arata, explica, sprijini, dar, sa fim capabil sa intelegem ca pentru fiecare moment trebuie timp. Cresterea nu trebuie sa fie mecanica si nici stas!

Cresterii trebuie sa-i dam spatiu, si nu in ultimul rand, dreptul de a o simti asa cum vine ea: fara reglari de perfectiune, fara dorinta de a inalta piramide si fara a cere…imposibilul.

 

Educarea in baza stiintei poate fi benefica pana la un punct, insa, totul sta in mainile noastre ca parinti. Noi suntem singurii care putem evalua cerintele lor si tot singurii carora le putem raspunde. Daca emotia unui copil este mai profunda, daca nivelul lui de a intelege si de a se adapta anumitor reguli pe care i le impunem doar ca le-am citit pe undeva, sunt greoiae su nu corespund, nu inseamna ca acelui copil ii lipseste ceva. El nu face decat sa-si slefuiasca felul si caracterul asa cum ii dicteaza interiorul lui, iar lucrurile astea puse la un loc, n-ar trebui sa-l ,,condamne” in ochii nostri, cu atat mai mult in ochii celorlalti. Preocuparea noastra ar trebui sa apara atunci cand ii lipseste zambetul sau cand ochii isi pierd din sclipire.

 

Confortul unui copil nu cred ca sta in biberonul cu nu stiu ce tetina sau patulul cu nu stiu ce saltea, cum nu stiu cat de mult atarna in cresterea lui o jucarie scumpa sau o haina de firma. Pot respecta calitatea, dar nu si pretul. Niciodata nu le-am considerat criterii de baza si nici factori principali care pot influenta dezvoltarea lui. Copiilor mei nu le-a lipsit absolut nimic din ce trabuiau sa aiba la virsta lor. Iar cand spun ,,lipsit” ma refer doar la strictul necesar. Intre ei si altii, ca mama, nu vad nici o diferenta.

 

N-am facut abuz de publicitate cum nu m-a interesat nici pe departe diferenta intre un carut cu patru roti sau unul cu trei. Toate astea le consider doar o industrie de facut bani fara sfarsit, in care cadem prada fara sa vrem.

 

Copil fiind, n-am avut conditii cum sunt cele de azi si nici parintii mei n-au facut cursuri de parenting, dar, scriu linistita in spatele unui calculator la fel ca toti ceilalti care au fost mai ,,norocosi” ca mine. (ex. pot contiunua)

Nu contest nimic din evolutie, cu atat mai mult descoperirile ei. Am apreciat-o tot timpul si-am tinut pasul, insa, am incercat pe cat posibil sa nu devin  ,,victima”ei.

 

  • author's avatar

    By: Iuniana Daniela Popescu

    Cel mai important lucru pe care l-am invatat pana acum de la viata: mai am multe de invatat!

  • author's avatar

Please follow and like us:
123
About Iuniana Daniela Popescu 66 Articles
Cel mai important lucru pe care l-am invatat pana acum de la viata: mai am multe de invatat!

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*