I love spaghetti!

Traiesc in tara asta de suficient timp cat sa pot spune ca m-am indragostit de ea si de bucataria ei. In ansamblu’, m-am indragostit de o normalitate care, pentru mine, la inceput, era o ANORMALITATE.

N-as fi crezut niciodata ca eu, romanca crescuta cu codru de mamaliga, sarmale, mujdei si praz, pot devenii dependenta de farfuria lor cu ,,spaghetti” sau de fructele lor de mare. Ca incep sa iubesc pitrocii, caracudele, caracatitele, scoicile si toate ,,animalutele” astea pe care eu le vazusem doar in clasorele cu timbre, iar la ora cand vorbim, le mananc de 3 ori pe saptamana. Cine ar fi crezut vreodata ca una ca mine, crescuta-n batatura bunicii, renunta cu atata usurinta la sunca pe paine, la tocanita de cartofi care juma era ulei, sau la ciorba de coasta de porc unde polonicu’ statea tot timpul rezemat intr-o buca’ de sorici. Cine ar fi crezut ca ma pot dezobisnui de farfuria de fasole de-o mancam dimineata inainte de scoala sau ca margarina pe paine cu gem s-a transformat in…,,do you remember?”

 

Mi se face dor, recunosc. De multe ori, tanjesc dupa toate gusturile copilariei mele asa cum tanjesc dupa atmosfera sarbatorilor de iarna sau Paste. Din anumite puncte de vedere Romania imi lipseste, mult. Insa, cum se spune la noi, obisnuita este a doua natura.

 

Italia, din punct de vedere istoric, cultural si gastronomic, este o tara minunata. Dar, asta nu e o noutate pentru nimeni. Este tara Renasterii, a Divinei comedi(e) si-a (h)umanistului Petrarca. Aici s-au nascut vinul lui Bachus si pizza Reginei Margherita. In ziua de azi, uleiul de masline si parmegianul sunt emblema clara a calitatii ,,made in Italy”.  Cei mai renumiti bucatari ai lumii sunt italieni iar majoritatea restaurantelor de lux sunt gestionate de ei. Drept urmare, la asemnea caracteristici, bucataria lor n-avea cum sa fie mai prejos. Cine n-a auzit inca de mozzarella, gorgonzola (branza cu sfoiag) tortellini, ravioli, lasagne sau ,,pasta al forno” (pasta la cuptor) inseamna ca n-a auzit inca de Italia. Lucru absurd si greu de crezut.

 

In general, sunt un popor primitor. In mod particular cei din Sud. Daca intri in casa unui napolitan sau sicilian trebuie sa mananci si sa bei ca la noi: pana cazi sub masa. Insa, diferanta sta tot timpul in ,,ce mananci” si ,,ce bei”. In schimb, cei din Nord, sunt mai ,,schic”. Comparativi cu restul, usor distanti si cu aere de burghezi.

 

Italienii tin enorm la alimentatie. Respecta cu strictete orele mesei si dau o importanta marita a tot ceea ce inseamna hrana. Pentru ei este ceva…sacru. Nu-si neglijeaza sanatatea iar controlele (de rutina) la medic sunt in medie de 2-3 ori pe an. Sunt iubitori de ,,gust” si ,,rafinament”, iar cand spun lucrul asta ma refer strict la mancarea sanatoasa, nu la cea pe care o mananci doar sa-ti umpli matu’. Gatesc cu simt de rapundere. Mancarea nu se taraste prin frigider 2-3 zile ca la noi, iar zicala ,,mananca, ca e bun si asa!”, nu exista! Daca va intrebati, da, gatesc in fiecare zi. Proaspat! Si nu fac tone. Suficient pentru pranz, maxim cina.

 

In tara asta am reusit sa-mi echilibrez stilul de viata. Mi-am ponderat modul haotic cu care eram obisnuita -in ceea ce priveste alimentatia- si m-a facut sa inteleg si sa simt cat de mult inseamna adaptarea metabolismul la un orar de masa bine definit. La inceput mi se parea absurd. Aveam senzatia ca toata ziua lor se invarte in jurul mesei si ca toti sunt nebuni si dependenti de ceas. De la una ca mine, care la 8.00 dimineata manca hamburger la McDonald’s iar la meizu’ noptii 5 sarmale, la ce te-ai fi putut astepta? Mi-a luat ceva timp sa ma obisnuiesc. Nu exista zi sa nu-i injur: ,,’re-ati ai dreacu cu mancarea vostra! doar pentru asta traiti, sa crapati in voi!”. Cand ii vedeam ca rup cabinetele doctorilor, nu va mai zic: ,,ce frica le e astora de moarte!”. Insa, cu timpul am realizat ca aia plecata cu sorcova, tampita si nebuna, eram eu, nu ei!

 

N-ai cum sa nu le iubesti obiceiurile sanatoase, asa cum n-ai cum sa nu te obisnuiesti cu ei, traind aici. Te adaptezi, asa cum am facut eu. Stiu, poate parea aiurea si greu de crezut. Poate parea deplasat daca va spun ca in famila mea servitul mesei e la ora fixa. Bine, nu va ganditi ca la 12.00 si 3 secunde bag furculita-n lasagne sau la 20.00 si 15 secunde tai prima felie de paine. Insa, incercam pe cat posibil sa nu ne omoram foamea cu prostii, sa evitam frigidere deschise in puterea noptii, punga de chipsuri in fata televizorului sau grisinile varsate prin paturi.

Practic, incercam sa mancam…sanatos.

  • author's avatar

    By: Iuniana Daniela Popescu

    Cel mai important lucru pe care l-am invatat pana acum de la viata: mai am multe de invatat!

  • author's avatar

Please follow and like us:
error123
About Iuniana Daniela Popescu 72 Articles
Cel mai important lucru pe care l-am invatat pana acum de la viata: mai am multe de invatat!

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*