Am uitat sa fim oameni!

Imi este greu sa descriu starea pe care o am acum asa cum imi este din ce in ce si mai greu sa accept realitatea de care ne lovim zi de zi. Totul s-a transformat, nimic nu mai este, nimic nu mai exista. Viata noastra s-a prelucrat. Imi permit si vreau sa…

Ma-ntorc in timp si ma strecor in biblioteca amintirilor. Pe rafturile-i prafuite gasesc cartile scrise cu randurile din care era alcatuita viata de atunci.
Gasesc bunatatea, respectul si iubirea fara de care nu-ti permiteai sa traiesti. Gasesc zambetul si optimismul asezate pe volume. Le-ascult! Inimile lor, inca mai bat. Ridic privirea putin mai sus. Vad inteligenta si bunul simt, ambitia si satisfactia. Toate isi tarau clipele intre scoartele ruginite de timp.
Intr-un colt pierdut vad rusinea ascunsa intr-un semn de carte. Era pusa langa frica, tremura! Le-am gasit la fel de inocente la fel de speriate. Inca mai rasfoiau copilul din mine…de atunci.
Deschid cu grija un sertar. Lumina din el imi mangaie fata. Era sufletul, frumos si colorat cum il lasasem, dar, obosit. Obosit si trist.
Inchid cu grija sa nu-l strivesc si-mi intorc privirea catre ele, foile timpului. M-asteptau ingramadinte intr-un colt. Le ating; imi zambesc, prind glas. Cu stangacia invechita imi arata amintirile ingalbenite pe care le pastrasera cu grija pana la primul gangurit. Surasul mi-l facusera ecou. Lacrimile mi le transformasera in randuri de povesti iar visele erau legate cu vorbele-mi de-odinioara. Emotiile se strecurasera tiptil in al meu suflet si ma rugau sa le bag in seama, sa le retraiesc. Cu ochii umezi m-am intors in trecutul in care multi dintre noi am trait. As fi vrut sa raman acolo, in lumea mea de atunci, mica si inocenta, insa…

Ma-ntorc si traiesc prezentul…

Rafturile sunt aproape goale…prafuite. Sertarele sunt inchise iar sclipirile opace. Foile sunt galbene si mute. Universul amintirilor face loc lumii de azi, o lumea debusolata in care s-a uita tot iar trecutul nu mai are rost, nu mai exista. Ma-ntorc intr-o lume in care viata este o cursa continu’. Nici macar iubirea nu mai sta pe loc. Rautatea a dat branci bunatatii iar frica s-a transformat in tupeu. Inteligenta e rasplatita cu maruntisi, prostia face furori iar sufletele sunt inghetate.
Am uitat cine suntem, de unde venim si unde ne indreptam.  Atunci, candva, totul avea o valoare, totul era cantarit la fel. Iubirea era neconditionata iar respectul mergea mana-n mana cu rusinea. Sufletul il aveai tot timpul cu tine pentru ca nu indrazneai sa fii altfel.
Cine suntem si incotro ne indreptam? Avem TOTI aceeasi DESTINatie, doar cararile vietii sunt diferite. Inimile au aceeasi culoare, acelasi ritm, aceeasi valoare. Sangele ne curge la fel, timpul ne este dusman, iar noi am uitat sa-l pretuim. Am uitat sa fim oameni!

Nu avem puterea de a schimba lumea si nici amintirile sa le facem prezent, suntem prea mici. Dar, daca vrem, ne putem schimba NOI !

  • author's avatar

    By: Iuniana Daniela Popescu

    Cel mai important lucru pe care l-am invatat pana acum de la viata: mai am multe de invatat!

  • author's avatar

Please follow and like us:
error123
About Iuniana Daniela Popescu 72 Articles
Cel mai important lucru pe care l-am invatat pana acum de la viata: mai am multe de invatat!

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*