Scrisoare catre Presedintele meu

Domnule Presedinte,

va scrie o romanca plecata din tara cu ani in urma. Multi, putini, nu stiu sa va spun cati sunt. Nu conteaza!. N-am plecat de saracie, cum n-am plecat pentru un trai mai bun. M-a tras ata, destinul. Soarta.

Randurile de mai jos (pe care m-as bucura sa le cititi), nu vor suna a ,,vaietat”, cum probabil…v-asteptati. Multumesc lui Dumnezeu, sunt bine! Mi-am facut o familie si am doi copii minunati. Nu ma plang. Si chiar daca asa face-o, in afara de-ai mei parinti nu cred m-ar auzi nimeni.

In ciuda anilor care au trecut, n-am cerut cetatenia italiana, desi, indeplinesc toate conditiile prevazute de lege. N-am cerut-o pentru ca n-am simtit, Domnule Presedinte. N-am vrut sa devin mai mult decat sunt. Sunt singura ,,straina” din familie. Copiii mei au mama romanca, si, probabil, asa voi ramane pana vor pune pamant pe mine. Pamant…strain. Dar, este o alegere a mea. Nu sunt fortata de nimic, cu atat mai mult de vreo imprejurare nefasta. Insa, vedeti, Domnule Presedinte, eu, sunt un caz fericit. Ca mine, nu sunt multi. Majoritatea compatriotilor mei care traiesc ,,afara” nu duc viata care, probabil, si-au visat-o in copilarie. Nu duc traiul pe care si l-au dorit asa cum nu au parte de oamenii dragi, cum ar trebui sa fie normal intr-o societate dorita a fi…europeana. De ambele parti, oriunde ne-am pune, suferinta este egala. Departarea… doare. Si stiti cand se simt cele mai mari dureri si lipsuri sufletesti, Domnule Presedinte? Va spun eu: cand vin sarbatorile. Cand datinile romanesti ar trebui sa ne reuneasca pe toti…in seara de Craciun, dar toti…nu sunt. Nu mai sunt demult. In majoritatea familiilor romanesti lipseste un membru; mama sau tata, un frate sau o sora, bunica sau bunicu’, un copil…sau toti.

Noi, Diaspora, suntem departe, dar cu sufletul mereu acolo. Multumind tehnologiei avansate, tinem contactul cu cei dragi. Tinem contactul cu tara. Vedem ce se intampla. Probabil, suntem interesati mai mult ca niciodata de tot ce misca-n ea. Am vazut pe mainile cui a fost, cui este, insa, nu vrem sa ajungem sa vedem (doar) ce mai ramane din ea. Dupa cum vedeti, folosesc pluralul. Ma includ. Nu pot ramane indiferenta, cu atat mai mult egoista, chiar daca nu ma plang si ma multumesc cu ce am. Nu pot ramane indiferenta la nefericirea si durerea romanilor, chiar daca vorbim de cei care au ales sa ramana acasa sau cei care sunt departe de ea. Nu pot inchide ochii  in fata ingenungherii si umilintei lor sau sa ma fac ca nu vad ceea ce vede o lume intreaga, numai cei care ar trebui sa vada sunt surzi si orbi, urmarindu-si doar interesele proprii, fara sa se simta deranjati in vreun fel.

Nu pot sta departe de cei ca mine si nici lipsita de solidarietate cu cei pe al carui pasaport sau buletin e scris ,,nationalitate- roman”.

Nu vreau sa dau vina pe nimeni pentru haosul in care Romania traieste de ani, desi, vinovati sunt. Multi si ,,liberi”. Insa as vrea sa fiu increzatoare-n viitor si nu vreau sa-mi pierd speranta. Nu lasati prezentul sa distruga viitorul, Domnule Presedinte! Nu-i lasati sa mai ,,goneasca” oamenii din tara. Nu-i lasati sa ,,manance” doar ei si familiile lor. Nu-i lasati sa mai fabrice durere, lacrimi si suferinta oamenilor care nu sunt ca ei. Investiti ce-aveti mai bun in societate. In copii si tineri. Este cea mai buna investitie pe care o tara o poate face. Dati prioritate oamenilor plapanzi, slabi si lipsiti de speranta. Au dreptul la viata. Indreptati-va privirea catre bolnavi. Nu merita soarta pe care o au. Poate au muncit o viata. Poate fac parte dintre cei care au construit tara.

Faceti-va timp si nu pierdeti din ochi rautatea, indiferenta, incompetenta, nepasarea si dezinteresul ce predomina in randul celor care, culmea, ar trebui sa ne conduca, si-n ale caror maini sta viata romanilor. Indepartati cat puteti interesul personal a celor care ar trebui sa-l acorde in totalitate poporului si nu lor. Faceti-va timp si salvati o tara. Se numeste ROMANIA. Tara sufeltului nostru, al tuturor. Iar daca va mai ramane timp, indreptati-va privirea si catre cei care trimit bani acasa, dar parte de casa, nu au.

In speranta ca m-ati citit, va urez un An Nou plin de realizari, si, nu in ultimul rand, un an alaturi de romani si printre ei!

Cu stima si respect, o romanca…de departe.

  • author's avatar

    By: Iuniana Daniela Popescu

    Cel mai important lucru pe care l-am invatat pana acum de la viata: mai am multe de invatat!

  • author's avatar

Please follow and like us:
error123
About Iuniana Daniela Popescu 72 Articles
Cel mai important lucru pe care l-am invatat pana acum de la viata: mai am multe de invatat!

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*