Unde se opresc limitele?

Cand mi-am facut blogul, mai mult impinsa de un amic (si-i multumesc), nu stiu cat de clare imi erau ideile din tot ce urma sa scriu pe el, insa, eram sigura de un principu: n-o sa fie un blog de scandal si nici de barfe de doi lei! Am sa-ncerc sa-mi pastrezi pozitia de om, indiferent daca temele pot fi politice, sociale, franturi din viata, pareri sau puncte de vedere. Ca atare prin MOTTO-ul pe care i l-am dat (VIATA MEA, VIATA TA, VIETILE NOASTRE), am incercat sa-l incadrez ca ,,definitie”.

La aproape 8 luni de ,,piata”, nu ma laud cu performante iesite din comun, insa, nici nu ma plang. Am prieteni dragi care ma citesc sau necunoscuti care-mi asteapta scrisul, asa ,,mic” cum este el, iar atunci cand nu apare ii simt lipsa. Timpul dedicat blogului este limitat. Cum bine stiti majoritatea dintre voi, am un mic job, activitati extra in sluba societatii, familie, copii si nu in ultimul rand prieteni (reali) cu care impart viata me de zi cu zi si la care inima nu ma lasa sa renunt. Daca am lua in calcul si lipsa acuta de inspiratie care vine fara sa te intrebe, cu atat mai mult (ne)prezenta mea intr-un fel sau altul, poate fi justificata.

Cei care ma cunosc stiu cat de mult mizez pe sinceritate, transparenta si nu in ultimul rand, pe gradul de umanitate al fiecaruia dintre noi. Ca atare, in ceea ce ma priveste, nu m-am restrictionat in a-mi spune parereile, asa cum nu m-am abtinut in a-mi expune trairi, emotii sau povesti a caror protagonista am fost, iar toate astea le-am facut folosind un limbaj lejer, decent, usor de digerat si cu respect fata de retina celor care ma citesc. Poate, daca m-as fi comportat altfel, imi faceam bani de-o ciunga.

Ce nu-ti place tie, pentru altii e benefic si remunerant!

Daca doresti cu ardoare sa intri in breasla ,,scriitorilor” pe care-i gasesti oarecum peste tot, ori trebuie sa furi, ori trebuie sa folosesti un dictionar bazat pe antatomie pura si fara frunza, sau, de ce nu, sa-incepi sa dai in stanga si-n dreapta in cei care nu sunt ca tine si care nu-ti impartasesc parerile, iar toate cele vin la pachet cu agresiuni verbale, bagari si scoateri, oral sau nu. Exista si cei care, pentru a capata vizibilitate si mai mare, se pun in prima persoana si incep sa-si linga ranile online, ca fiind cele mai victime- victime a unui sistem, indiferent de natura lui, sistem care are ceva special cu ei; ca si cand, tu ca individ, ai avea mai multe drepturi decat ceilalti iar adevarul tau e minciuna lor.  Ei, din asta traiesc: din judecata si scuipat venin. Din asta fac ,,view”, din asta fac ,,share”, din asta fac bani. Nu de putine ori mi-a fost dat sa vad cum femei in toata firea (cel putin, asa crezi ca sunt), apeleaza (in scris sau altfel) la fel de fel de ,,Attentione please!”, sub diverese forme, in speranta ca vor capata atentia de care au nevoie sa-si tarasca zilele goale si fara esenta. Femei care uita sa fie femei, uita sa fie gingase, uita sa fie feminine, uita sa fie felinele din propria viata. Isi etaleaza fara nici un fel de scrupule orice le apartine, uitand sa puna granita intre ce poate vedea un public larg (format din fel si fel de oameni) si ce tine de intimitatea fiecaruia dintre noi, indiferent ca vorbim de fizic, boala, creier, lipsa de empatie sau tot ce deriva.

Daca ar fi sa ma limitez la o explicatie in urma dezgustarii care-mi ramane dupa actiunile lor, ar fi una simpla: unde e creier mult e si prostie fara numar, iar asta, ca sa fiu optimista. Problema grava, insa, sta in altceva: persoanele astea sunt extrem de convinse ca atitudinea lor ajuta, si, din pacate, multi cad prada fara sa realizeze ca singurii care ne pot ajuta suntem noi insine, mai ales in situatii delicate care ne macina sufletul si de multe ori par fara iesire.

Esenta!

N-am sa inteleg niciodata ,,de ce?” (la ce poate ajuta) o bucata de corp maltratata, dezgolita si expusa, trebuie sa-ti justifice suferinta -atata timp cat este suficient ca cineva sa stie prin ce treci si sa-ti fie alaturi atat cat tu vrei si-ti doresti- asa cum n-am sa inteleg niciodata victimizarea asta fara numar in care nu reusesti sa fii diplomat(a) si sa te tratezi cu delicatete in primul rand pe tine, ca mai apoi pe cei din jur.  Circul ieftin, nevoia acerba de atentie, expunerea si reclamatiile la orice pas si pentru orice, cu sau fara motiv, (repet, ca si cand ai fi singurul om de pe Planeta care sufera de ceva sau o nedreptate) ma imping sa cred ca ceva…lipseste. Ceva, nu e la locul lui, iar problema e la tine, nu la altii!

Ce, de multe ori nu reusim sa intelegem, sau, dupa caz, sa vedem!

Mai mult de un sfert din omenirea asta sufera…continuu. Viata multora este la risc iar sanatatea in bataia vantului (si-mi aplec atentia in mod special catre suferintele copiilor), fara a avea cea mai mica posibilitate de a o schimba in vreun fel. Multi dintre ei aleg sa taca, dar nu pentru ca n-ar avea curajul sa vorbeasca. Aleg optiunea asta, poate, din respect pentru ceilalti, pentru cei care sunt mai rau ca ei; pentru parinti care la ora cand vorbim isi saruta copilul pentru ultima data si invers. Multi dintre ei sunt singuri pe lume sau pe buza unui pat de spital in asteptarea cuiva…care nu va ajunge niciodata. In asteptarea unui sarut, a unei mangaieri, unei incurajari. Multi se simt umiliti de cei ca voi, care v-ati castigat o ,,imagine” cu o ,,munca” nu foarte corecta, iar lipsa lor de speranta si frica ca nu vor fi niciodata tratati la nivelul vostru, le face durerea si mai grea…si culmea, tot voi sunteti cei care cereti ajutorul.

Sunt si oameni la fel de bolnavi, dar altfel!

Exista o persoana in lumea asta la care tin enorm, dar nu stie si nu cred ca va afla vreodata. In ultima luna si-a pierdut doua ,,radacini” iar ea este al naibilui de lovita-n sanatate, fix de aceeasi boala pentru al carui motiv, una dintre cele doua s-a dus…acolo, Sus. In toata perioada asta, de cand a descoperit ,,lovirea”, s-a hranit din umor si autoironie. Din ras si bascalie. Nu s-a afisat nicicum, in niciun fel, in nici o postura. Nu s-a imortalizat in nici un selfie care sa impresioneze, cu atat mai mult, nu s-a simtit nici victima vreunei nedreptati, in cazul in care cineva nu s-a ridicat la asteptarile ei de ,,star” (in inima mea, ea, chiar este un star in suflet si nu doar). Si-a vazut linistita de familia-i minunata, de viata ei ca si pana atunci. Cand a intrat in lumea asta virtuala si-a deschis ,,tastele”, le-a deschis sa ceara ajutor pentru altii, nicidecum pentru ea. Iar daca ar fi facut-o, prin absurd, modul cu siguranta n-ar fi fost unul care sa te scarbeasca.

Vedeti, oameni dragi, probabil, asta e si diferanta intre a avea creier si a-l folosi. In asta consta demnitatea noastra ca oameni. In asta constau limitele umanitatii.

Cine are urechi, sa auda! Cine are ochi, sa vada! Cine are creier sa cearna ce e de cernut!

Doresc din suflet tuturor celor suferinzi multa sanatate, rabdare, incredere in voi insiva, si, nu in ultimul rand, liniste sufleteasca! Regenereaza cat nu va dati seama. Celor care cred ca veninul scuipat in jur si egoismul fara margini sunt solutia problemelor lor, le doresc sa-si gaseasca menirea si rolul lor pe Pamant!

 

  • author's avatar

    By: Iuniana Daniela Popescu

    Cel mai important lucru pe care l-am invatat pana acum de la viata: mai am multe de invatat!

  • author's avatar

Please follow and like us:
123
About Iuniana Daniela Popescu 65 Articles
Cel mai important lucru pe care l-am invatat pana acum de la viata: mai am multe de invatat!

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*