Femei de Aur

Senior man sitting on a wheelchair with caregiver

Ideea de a scrie acest articol mi-a venit in urma unei tragedii care s-a intamplat in urma cu 5 zile, aici, in Italia. O badanta (ingrijitoare) de origini poloneze, a injunghiat (mortal) o angajata a unui muzeu, ranind ulterior si alte persoane care se aflau in preajma.

Din primele cercetari facute, se pare ca persoana in cauza era atat sub influenta tratamentului luat in urma unei depresii, cat si a alcoolului. Cum era de asteptat, reactiile n-au incetat sa apara: majoritatea o condamnau.

Ce m-a frapat, si in acelasi  timp nu m-a lasat indiferenta, este ca, nimeni nu s-a intrebat care este cauza; carui fapt o persoana poate ajunge in astfel de situatii.

Majoritatea dintre noi stiu (au habar) de ce anume inseamna cu adevarat ,,meseria” de badanta. Daca ne-am limita doar la statistici oglindite in procente, romancele ocupa primul loc.

Pentru cei care, totusi, nu stiu mai nimic despre acest ,,job”, incerc sa explic pe cat posibil in ce anume consta. As incepe prin a spune ca in mainile tale sta viata unui om, iar in majoritatea cazurilor, nu este usor de gestionat -atat fizic cat si psihic- si, nu de putine ori, din cauza programului care necesita prezenta ta continua in timpul zilei, plus noptile care de multe ori sunt albe, mai mult decat probabil, incetul cu incetul ajungi sa clachezi dand spatiu irascibilitatii si vulnerabilitatii. Apar slabiciunile la nivel afectiv, rabdarea cu care fusesei inzestrat incepe sa dispara, si, nu in ultimul rand, sanatatea fizica incepe sa fie expusa pana la nivelul riscului.

Persoanele care se afla sub ingrijirea acestor badante- ,,Femei de Aur”, cum imi place sa le zic- necesita o atentie marita din toate punctele de vedere. Sunt persoane care sufera de tulburari mentale, persoane care nu mai sunt demult conectatate la propria viata sau realitate, persoane care, desi inca mai reactioneaza la stimuli, nu mai au puterea de a se autocontrola. Sunt persoane care traiesc in cu totul alta lume. O parte din ele sunt imobile de ani. Alimentatia lor necesita o deosebita atentie atat ca preparare cat si administrare. Unele sunt dependente de oxigen (si nu doar) avand nevoie de medicatie destul de des, plus supravegherea marita in orice moment al zilei. Sunt persoane care, desi fizic si la prima vedere par ,,sanatoase”, in urma tratamentelor neurologice pe care le iau, pot avea reactii adverse ce pot duce la violenta verbala sau fizica. Devin recalcitrante fara sa realizeze pericolul in urma faptelor sau actiunilor.

Toate aceste persoane, in mare parte, sunt refuzate de membrii propriilor familii (din diverse motive) si sunt nevoiti sa aleaga, fortati de imprejurari, una din cele doua variante: internarea intr-un sanatoriu (daca isi permit financiar; cheltuielile sunt enorme) sau, angajeaza o persoana externa care, prin prezenta ei, trebuie sa faca ceea ce ar face alte 3 (trei) separat: femeie in casa (curatenie, spalat, calcat, cumparaturi, mancare, etc) asistenta medicala (administrarea tratamentului, ingrijirea ranilor, supravegherea de aproape a pacientului cu scopul stabilizarii) si, (nu in ultimul rand) psihologul de ,,serviciu”, care, dupa cum bine stim, nu are doar rolul de ,,orator medical”, dar si datoria ontologica de a incerca pe cat posbil sa aduca ,,pacientul” pe linia de plutire, prevenind anumite neplaceri, si, de ce nu dezastre.

Ultima varianta este la indemana oricui. Ca atare, este cel mai des intalnita. Cine n-ar vrea sa aiba servicii multiple la pret de unu?

Stiu, cine n-a avut niciodata de-a face, (in)direct cu astfel de cazuri, pot parea exagerate sau imposibile, dar va asigur ca toate acestea se intampla si sunt cat se poate de reale, din pacate.

Noi, oamenii, nu suntem roboti, indiferent ca vorbim de efortul fizic sau mental. Toti avem o limita, iar cand acea limita se depaseste si te duce la oboseala acuta din care nu reusesti sa-ti revii , ca sa poti merge inainte, constrans fiind, apelezi la diferite mijloace care sa-ti dea puterea sau pshicul necesar sa poti face fata persoanei ,,3(trei) in unul”.

Primul pas pe care il fac este sa ceara ajutorul farmacistului solicidandu-i ,,niste picaturi” care sa le linisteasca si sa le atenueze agitatia in care traiesc in fiecare sfanta zi. ,,Ratia” medicala este una, insa, realitatea, dupa cum bine stim, este alta. Urmatorul pas este marirea dozei, iar daca efectul nu este cel asteptat, nu de putine ori se cade in patima alcoolului ca ultima solutie de ,,salvare”: isi ineaca amarul sa uite.

Sigur, nu este un exemplu care sa reflecte realitatea majoritatii. Sunt cazuri extreme si putine. Din fericire exista si persoanele care, *momentan, infrunta realitatea si suferinta cu lejeritate. Descopera ca sunt mai puternice decat credeau dandu-si curaj singure, negand evidentele sau realitatea. Am zis ,,momentan” nu intamplator. Desi reusesc sa depaseasca cu brio momentele (nemultumirile, durerea, stresul, oboseala, dorul de casa si de copii) ele, in timp, se acumuleaza, iar daca urmarile nu le simt acum, timpul si anii petrecuti in conditii nu tocmai placute si lipsite de confort, isi vor spune cuvantul. Se vor revarsa exact cand se asteapta mai putin: in momentele ramase in care ar trebui sa se bucure de viata.

Starea sufleteasca, gandurile, dorurile, faptul ca te afli intr-o tara care nu este a ta doar sa ingrijesti niste oameni pe care nu-i cunosti (…si totusi, te atasezi de ei), si locuiesti intr-o casa sau dormi intr-un pat care nu este al tau, te deprima. Incet, incet, iti macina interiorul. Iti macina sufletul, inima, creierul si simturile, asa cum intr-o buna zi, iti pot lua mintile fara ca tu sa iti dai seama, fara ca tu sa realizezi ca viata ta nu mai este nici pe departe ce-a fost sau ce ti-ai dorit. Nu mai reusesti s-o gestionezi. Si, intorcandu-ma la cazul de unde am plecat, te poate duce la reactii de genul: faci lucruri pe care n-ai fi gandit vreodat ca esti capabil sa le faci, pentru ca tu, nu mai esti demult responsabil de tine asa cum ai fost responsabil de altii candva. Si, uite cum, intr-un moment ca asta, se alege praful de tine si viata ta, de tot ce-ai facut prin sacrificii.

Prin randurile de mai sus, nu justific nici pe departe comportamentul badantei in cauza. Singurii care pot da o explicatie plauzibila sunt expertii in domeniu. Insa, nu stiu de ce, am presentimentul ca nu va fi ultimul caz.

Episoadele de genul sunt urmarile unei vieti traite fortat si conditionat, sub ochii unor persoane care, de multe ori nu te considera si-ti aduc umilinta sub diferite forme, iar tu, la randu-ti, suporti, pentru ca viata ta n-a fost la fel de darnica asa cum a fost cu altii…si poate nici destinul.

 

Aveti grija de voi, ,,Femei de Aur”!

 

  • author's avatar

    By: Iuniana Daniela Popescu

    Cel mai important lucru pe care l-am invatat pana acum de la viata: mai am multe de invatat!

  • author's avatar

Please follow and like us:
123
About Iuniana Daniela Popescu 71 Articles
Cel mai important lucru pe care l-am invatat pana acum de la viata: mai am multe de invatat!

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*