Copiii de ieri, parintii de azi!

Statisticile in materie de violenta si criminalitate impotriva femeilor sunt usturatoare. In ciuda campaniilor care se fac de ani buni, in ciuda asociatiilor si organizatiilor care lupta necontenit pentru protejarea lor, in ciuda mediatizarii si promovarii legislatiei, (prin care li se aduc la cunostinta drepturile care li se cuvin) rata si numarul victimelor raman oarecum neschimbate. Se pare ca toate astea puse la un loc nu sunt suficiente cat sa creeze un ecou care sa ne aduca atat la o schimbare majora, cat si la un rezultat pozitiv.

Ce e de facut? Sau mai exact, ce N-AM facut atunci cand trebuia?

Un raspuns as avea: n-am educat la timp, asa cum n-am informat la varste precoce ca violenta nu se poate considera o latura umana, asa cum nu are o motivatie sau explicatie. Cu atat mai mult, nu trebuie tratata ca normalitate si nici acceptata.

De-a lungul timpului, si-o spun cu durere-n suflet, in materie de educatie, parintii au facut greseli uriase in ceea ce priveste viziunea familiei si rolul ei. Copilele erau ,,invatate” sa se supuna, sa suporte, sa accepte si sa nu riposteze in nici un fel, pentru ca ultimul cuvant il avea tot timpul barbatul. Baietii erau educati pe principiul ,,in casa canta cocosul!”, iar daca treaba asta nu era inteleasa, ,,gaina” trebuia altoita pana la loc comanda, fara ca cineva sa intervina. ,,Si-a meritat-o, da-o dreacu!” Educatia de atunci era bine definita si acceptata de toti: femeia avea doar obligatii- barbatul doar drepturi.

Pana si-n viata sexuala de cuplu’ a copiilor, parintii aveau de ,,educat”: da-i-o maica cand vrea el, nu te opune! pai, ce faci, nu-l respecti? lasa-l sa se urce pe tine, ce te costa?/ daca nu ti-o da, arde-i una! pai, ce barbat esti? ea nu stie ca d’aia ai luat-o? cum sa te refuze? ce, e cum vrea ea? panarama!

Cu o astfel de mentalitate au crescut generatii intregi. Generatii care se mai afla si acum printre noi, iar cei ca ei, din pacate, la randul lor, fac aceeasi gresala a trecutului.

Noi, parintii, avem un rol fundamental in cresterea si educarea copiilor, asa cum si statul are rolul lui in ceea ce privesc informarea si aportul in astfel de situatii.

Cum ar trebui sa ne comportam azi, ca parinti, pentru a evita trecutul care ne clatina prezentul?

Atentia acordata si prezenta noastra la fiecare episod al dezvoltarii -care implicit aduce si schimbarea- sunt esentiale. Comunicarea este un factor esential. Apropie. Darama bariere si inhibitii. Ajuta la descoperirea interiorului fragil si la acceptarea existentei lui indiferent de forma. Complicitatea ca parinte ajuta copilul/adolescentul sa se destainuie si sa prinda glas, atunci cand mutenia interiora il darama. Ii dau curaj sa-si spuna neplacerile si, in acelasi timp, ii inlatura frica de a se considera defect. Nesiguranta lui si lipsa noastra ca sprijin, distanta creata din diferite motive, ii pot cimentui frustari care-l pot duce catre nemultumiri si insactisfactii continue. Moral, se poate simti singur si abandonat, iar de aici pana a se transforma intr-o vicitima a societatii sau a deveni un pericol pentru cei din jur, mai e un pas. Pentru ca, desi nu pare, in timp, neputiinta adaptarii la anumite episoade ale vietii si descarcarea lui psihica, in asta vor consta. Golurile acumulate in timp si lipsa unui punct de referinta in timpul copilariei, ca adult,  ii pot declina existenta.

NUCLEUL FAMILIAL inseamna mult. Atmosfera in care copilul creste si se dezvolta, principiile cu care este slefuit si respectul cu care ar trebui sa fie educat, pun bazele temeliei adultului de maine. Cu siguranta, nu vom sti niciodata daca ne putem considera parinti ,,buni” sau ,,rai”, insa, in acelasi timp, datoria noastra fata de ei n-ar trebui sa inceteze chiar si in cazul unui prim esec, in eventualitatea in care acesta ar exista.

Nu exista un manual al educatiei care sa ne vina manusa. Ca fiinte umane, asa cum bine stim, suntem diferiti. Ca urmare si perceptia poate fi diferita. Insa, daca reusim sa ne concentram atentia pe o eduactie cat mai solida, putem intampina multe neplaceri transformate-n suferinte si-am putea incepe sa speram intr-un viitor in care batranetile noastre ar fi mult mai linistite si in siguranta.

Educati-va copiii fara prejudecati. Fara diferente si clisee atunci cand vine vorba de statutul femeie/barbat.

Fiecare dintre noi avem un rol, insa niciodata nu trebuie confundat cu nimic din tot ce poate insemna supunere sau umilinta. Cu atat mai mult, dominare. Educati-i sa poarte respect fiecarui om indiferent de provenienta lui, indiferent de clasa sociala, indiferent de rasa, culoare, religie sau orientare sexuala.

Educati-i sa aiba incredere in ei!

 

  • author's avatar

    By: Iuniana Daniela Popescu

    Cel mai important lucru pe care l-am invatat pana acum de la viata: mai am multe de invatat!

  • author's avatar

Please follow and like us:
123
About Iuniana Daniela Popescu 71 Articles
Cel mai important lucru pe care l-am invatat pana acum de la viata: mai am multe de invatat!

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*