Greselile copiilor, sunt greselile noastre?

Astazi, vom vorbi despre copii, mai exact despre parintii idioti care nu stiu sa-i creasca si sa-i educe, sau a caror educatie se limitea doar la ,,copilul meu are tot timpul dreptate, copilul meu este cel mai frumos, cel mai destept, cel mai cuminte”. UNIC!

Nu de putine ori mi-a fost dat sa asist la scene in fata carora am ramas cutremurata. In ansamblu vorbind, educatia e confundata cu autoritatea (prost intealeasa) si invers. Copiii au inceput sa fie educati la extreme: ori ii tupangim, ori i lasam sa faca ce vor. Calea de mijloc nu mai exista.

 

Copiii, in general, gresesc, e normal, firesc. Insa, problema nu sta in greselile lor, ci in cunoasterea si gravitatea acestora, care, in majoritatea cazurilor nu sunt intelese de catre parinti. Practic, nu fac diferenta intre greselile banale si cele majore (nepedepsite). In timp, desi nu pare, lasa urme. Stiu, nu putem fii parintii de odinioara (bunicii de azi) pentru ca nici timpurile nu mai sunt aceleasi, dar, nu este o scuza dupa care ar trebui sa ne ascundem. Personal, nu-mi educ copiii cum m-au educat ai mei, insa, recunosc, in unele cazuri nu renunt la rigiditate.

Zilele trecute am citit un articol care mi-a intors stomacul. Moartea unui porumbel a fost prilejul de distractie a unor copii, insa, mai grav decat fapta in sine, mi s-a parut lipsa atitudinii si indiferanta totala a parintilor ca martori. Totul s-a petrecut sub ochii lor. Mai mult decat atat, moarte prin inecare a porumbelului a devenit automat o distractie si pentru ei. Cea mai mare greseala pe care o poate face un parinte este sa fie complice in greselile propriului copil! Acest lucru nu face altceva decat sa demonstreze incapacitatea de a se gestiona in primul rand pe el, ca matur si parinte, ca mai apoi, sa controleze comportamentul inadecvat al copilul raportat la o actiune. In cazul de fata, mesajul prin complicitatea lor a fost deja transmis: viata unui vietuitoare este mai putin importanta decat a ta ca fiinta umana Unii, o pot considera banalitate, insa aceasta banalitate poate crea oricand un efect. Asta nu reusim noi sa intelegem iar in randurile de mai jos, incerc sa explic punctul meu de vedere ca mama.

Asa cum spuneam mai sus, greselile imbraca diferite forme: involuntare (lipsa de atentie a copilului), voite (iau greseala ca pe o distractie), repetitive (lipsa de atentie si interventie din parte parintilor la momentul oportun). Cea din urma o consider cea mai periculoasa si de ce nu, cea care in nenumarate cazuri oglindeste realitatea. As pune-o pe acelasi ,,piedestal” cu cea in care parintii sunt complici. De ce? Pentru ca tu, ca parinte, devii complice (indirect) prin neprezenta ta atunci cand copilul are nevoie, poate, de cea mai mare atentie. Are nevoie de explicatiile tale, de sfaturile tale si de ce nu, de apostrofarile tale. Daca nu intervenim atunci cand trebuie, daca nu suntem in stare sa-l facem sa intelega propria greseala, copilul considera ca ceea ce face este ceva normal atata timp cat nimeni nu-i atarge atentia. Tranforma greselile in normalitate iar de aici pana la tragedii, nu mai e decat un pas. Multi parinti nu constientizeaza greseala propriului copil, ba mai mult, insista si tin mortis sa-l apere fara sa realizeze ca apararea lui de acum, este o lipsa in plus (in materie de educatie) a adolescentului de maine. Comportamentul lui nu face altceva decat sa transforme perceptia copilului in ,,totul mi se cuvine, am dreptate mereu”. Cu timpul, va deveni maturul care va calca pe cadavre, pentru ca, educatia primita nu l-a ajutat sa inteleaga un lucrul extrem de simplu: recunoasterea greselii si repararea ei. Indiferent de situatie, in mintea lui, dreptatea suprema o detine doar el, iar daca nimeni nu i-o da, si-o ia singur cu forta, indiferent de riscul la care se supune.

O alta categorie de parinti care nu constientizeaza esenta educatiei sunt cei care urla, cearta sau agreseaza verbal copiii altora, atunci cand acestia sunt singuri sau lipsiti de aparare. Greseala majora pe care o fac in urma unui incident intr-un spatiu public, este cea dea a asculta doar varianta propriului copil, automat, dandu-i dreptate. Refuza dialogul sau confruntarea ambelor parti implicate, fara sa realizeze ca prin comportamentul pe care il adopta, nu fac altceva decat sa dubleze rautatea copiilor, cu atat mai mult, ura dintre ei. Umilinta si suferinta la care a fost supus celalat copil, il va face sa-si ia ,,revansa” fata de copilul tau. Practic, nu va pierde ocazia razbunarii, iar de aici, se creaza o poveste fara sfarsit.  Cati dintre noi realizam acest lucru?

 

Stiu, sunt parinte la randu-mi si ultimul lucru pe care mi-l doresc in lumea asta este sa-mi vad copilul suferind. Insa, indiferent cat de greu ne-ar fi sa acceptam, suferinta vine in urma unor greseli fara semnal de alarma atat din partea lor, cat si din partea noastra. Daca vrem sa evitam pe cat de mult suferintele zilei de maine, singurul lucru bun pe care-l putem face ca parinti este sa evitam pe cat posibil greselile de azi. Cu atat mai mult, sa le constietizam atat in fata lor cat si fata de noi insine. Daca nu reusim sa facem acest lucru ii vom trimite intr-un viitor ,,gresit”, iar batranetile noastre vor fi petrecute intr-o lume ,,gresita”. Incercati sa-i educati cu dragoste, dialog, comunicare si nu in ultimul rand cu respect fata de tot ce-i inconjoara. Combinatia lor poate fi un pas catre omenirea care, desi se clatina, inca mai poate fi salvata!

A gresi e omenesc, a persista e deja prostie!

 

  • author's avatar

    By: Iuniana Daniela Popescu

    Cel mai important lucru pe care l-am invatat pana acum de la viata: mai am multe de invatat!

  • author's avatar

Please follow and like us:
123
About Iuniana Daniela Popescu 69 Articles
Cel mai important lucru pe care l-am invatat pana acum de la viata: mai am multe de invatat!

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*