Parinti-Scoala-Copii

PARINTI-SCOALA-COPII

In ultima perioada citesc din ce in ce mai mult plangeri si nemultumiri venite din partea parintilor care au ca tinta sistemul scolar de stat si nu doar. Unele pe buna dreptate, altele folosite doar in a se scoate in evidenta ei si asa zisa grija pe care o nutresc fata de vlastarele lor.  Insa, daca ne-am duce sa constatam ce se intampla cu adevarat, realitatea este cu totul alta. Exista si partea care,  in ciuda faptului ca nu au absolut nici o legatura directa cu sistemul scolar romanesc, nu mai prididesc in a-si da cu parerea, etalandu-si inteligenta (statica) in scop de recunoastere unanima. Oameni buni, daca ne limitam doar la acuze, fara sa descoperim sau sa lucram la cauze, ramanem la nivelul de statut pe facebook. Atat, si la like-urile aferente.

Invatamantul, cum bine stim, nu mai este cel de 40 de ani in urma. Nici practic si nici teoretic. Ca societate am evoluat, fapt care a adus la transformari majore atat la nivel educativ cat si la nivel competitiv. Piata invatamantului e mai ,,oferta” ca niciodata, iar speculatiile intre stat si privat au dat nastere la polemici fara sfarsit. De multe ori lipsite de esenta si de ce nu, neconstructive. Parerile sunt impartite, cum e normal sa fie,  insa niciodata nu luam in calcul esenta lucrurilor: potentialul, capacitatea sau deschiderea catre studiu a copilului. Singurul lucru pe care il facem, si cel mai usor la indemana, este sa dam vina pe oricine si oricand, fara a arunca o privire si catre noi, parintii; raportul pe care il avem cu proprii copii si, de ce nu, relatia cu scoala.

Pentru unii parinti, cadrele didactice nu mai au nici un fel de valoare indiferent ce-ar face, indiferent cum s-ar comporta. Denigrarea lor la orice pas a devenit obisnuinta: invatatoare idioata, profesor analfabet, diriginta imbecila…si lista poate continua. Nimic nu merge, nimic nu e bun. Saracii copiii nostri, ce s-o alege de ei cu asa idioti la catedra.

Toti avem doar drepturi. Cand vine vorba de obligatii, dam din umeri neputinciosi!

Importanta dascalilor intr-o societate este esentiala, insa, datoria fata de elevi nu va da niciodata roadele asteptarii daca la randul lor nu sunt sustinuti in aceeasi simbioza si de catre parinti. Educatia copiilor nu incepe si nici nu se opreste in bancile scolii, nu atata timp cat doar pretindem, fara sa dam nimic in schimb. Lipsa cooperarii si a disponibilitatii din ambele parti, nu doar ca nu construiesc, dar vor darama mereu tot ce unul dintre ei incearca sa faca. In viata copilului, fiecare are rolul lui bine definit si deloc de inlocuit. Ceea ce face un parinte petru copilul lui nu poate face un dascal si nici invers, indiferent ca vorbim de domeniul statal sau privat. Daca nu constientizam lucrul asta, n-avem voie sa avem obiectii. Nu lipsite de motivatie.

Inainte de a te declara nemultumit de prestatia celui din spatele catedrei, indicat ar fi sa creezi un contact/dialog direct in care sa-ti exprimi in mod civilizat nemultumirea sau iritarea, indiferent ca vorbim de o programa scolara, care nu decurge cum iti doresti TU,  sau ne limitam strict la comportament. Acuzatiile care pleaca de la tine, ca parinte, n-ar trebui sa se opreasca doar la ceea ce copilul tau iti arata/povesteste acasa in timp ce se uita la desene iar tu il asculti cu mainile in san sau mesteci in oala cu ciorba. Partea celalta lipseste, si, atat timp cat exista doar o varianta a unui ,,ceva” care s-a intamplat, nu vei ajunge la un rezultat care sa produca efecte benefice. Te vei focaliza doar pe ,,puiut”, convins fiind ca DOAR el are dreptate. Si, ca si cand n-ar fi de ajuns, incepi sa acuzi fix persoana lipsa, apeland la cuvinte nu tocmai ortodoxe. Cand ne simtim ,,odorii” lezati sau atentia din partea dascalilor nu este cea pe care ne-o dorim noi, instinctul de parinte il cunoastem cu totii. Problema este ca multi dintre noi nu ne limitam doar la atat. Trecem cu foarte mare usurinta la injurii, calomnii, violenta verbala, etc.

Denigrarea unui cadru didactic in fata copilului nu face decat sa-i declanseze acelasi sentiment si lui, iar urmatorul pas pe care il va face la randul sau, este adoptarea aceluiasi comportament indiferent de context. Daca tu, ca parinte, l-ai dat dracu’, l-ai acuzat de lipsa de profesionalism, l-ai facut idiot fara a-i da dreptul in a-si spune cuvantul, fii convins ca respectul fata de acel dascal, in ochii copilului, a scazut enorm. N-o sa-l mai priveasca niciodata cu acelasi interes. Ba’mai mult, sustinerea (gresita) a parintelui, ii va da curajul de a se comporta total opus unor reguli pe care le va incalca cu usurinta de la varste fragede.

Conflictele scoala-parinti exista. De mult ori sunt gratuite, alteori se declanseaza din lipsa comunicarii si cooperarii. Parintii au tendinta de a se simti victimele unui sistem care nu-i satisfac, insa, putini dintre ei se intreaba daca aportul lor ar fi util in vreun fel sau altul, sau daca implicarea lor in viata copilului-elev este suficienta cat sa nu dea nastere la neintelegeri.

La randu-mi sunt parinte, insa niciodata nu mi-am permis sa iau in vizor un dascal si sa-l judec, fara a afla, inainte de toate, motivul pentru care copilul meu poate fi nemultumit, sau conjuctura care ii poate crea disconfort. Cu atat mai mult, nu mi-am permis niciodata sa-l acuz doar pentru simplu fapt ca ceea ce face el nu-mi convine MIE, calcand in picioare starea de bine a copilului in prezenta lui. Tot timpul am ales comunicarea bazata pe intrebari, raspunsuri, solutii si, nu in ultimul rand, am acordat un interes major propriului copil si, mai ales, raportului lui cu scoala.
In urma comportamentului adoptat, relatia mea personala cu dascalii copiilor mei a fost si este excelenta, in ciuda faptului ca traiesc intr-o tara care nu este a mea.

V-ati gandit vreodata ca, poate, in viitor, o parte din copiii vostri de azi vor fi dascalii de maine? Cum v-ati simti daca la randul lor ar fi tratati la fel, asa cum ati facut-o voi si ale voastre vlastare?

Daca un parinte-sudor, sa zicem, ar veni la tine, parinte-medic, sa-ti bata obrazul ca nu-ti face meseria cum trebuie, cum te-ai simti?
Tu, mama-croitoreasa, daca ar veni la tine o mama-inginer sa te traga de urechi’ ca nu stii sa bagi ata in ac, te-ai intrebat vreodata cum ai reactiona?
Tu, parinte-scriitor/poet, daca ar veni la tine un ,,neica nimeni” -care n-a citit in viata lui nici macar juma’ de carte- sa-ti spuna ca esti prost de bubui si ca habar nu ai ce inseamna scrisul, te-ai intrebat vreodata cum ti-ar fi starea de spirit in acel moment?
Va spun eu cum v-ati simti: umiliti si discreditati pe nedrept, asa cum se simt si dascalii la randul lor.

P.S. Intrebati-va cum ar fi invers: un cadru didactic sa spuna -virtual- despre copilul vostru ca, dintre toate generatiile care i-au trecut prin mana, este cel mai prost elev al sau.

Meditati, oameni buni! Meditati!

  • author's avatar

    By: Iuniana Daniela Popescu

    Cel mai important lucru pe care l-am invatat pana acum de la viata: mai am multe de invatat!

  • author's avatar

Please follow and like us:
123
About Iuniana Daniela Popescu 71 Articles
Cel mai important lucru pe care l-am invatat pana acum de la viata: mai am multe de invatat!

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*