Romanii si lipsa coerentei.

„Eu și poporul român nu ne vom înțelege bine niciodată printre cur*e fără rușine, îngrijitoare în depresie și alte elemente urât mirositoare, necivilizate și needucate. Până la urmă tot vă extermin”
 
Povestea acestei fraze incepe in urma cu 4 (patru) ani, mai exact, in anul 2014. A fost spusa de o copila (la vremea aceea avea 16 ani) italianca, in urma carora cineva i-a deschis un proces. Nu intru in amanunte. La cat de mult a fost mediatizat cazul in ultimele doua zile (in urma sentintei), este imposibil sa nu aveti habar despre ce vorbesc.
Pentru cei care, totusi, nu stiu despre ce este vorba, este de ajuns sa dea un search sa se poata familiariza cu datele ,,problemei”.
 
Cum era normal, parerile/reactiile pro si contra au aparut.
Cele ,,pro” sustin sentinta. Cele ,,contra”, dupa parerea lor, condamnarea (4 luni cu suspendare si platirea cheltuielilor de judecata), este prea drastica. N-am inteles logica si indignarea, atata timp cat condamnarea se va prescrie iar cheltuielile de judecata, in majoritatea cazurilor, le plateste tot timpul cel condamnat (in intregime sau la jumatate)
 
Incerc sa raman neutra in ambele cazuri iar prin randurile de mai jos, nu voi face altceva decat sa-mi expun o simpla parere care poate fi luata in calcul sau nu.
 
Cum spuneam, copila mai sus mentionata, dupa ce a realizat gafa pe care a facut-o -probabil sfatuita- a sters postarea pe care o facuse publica pe pagina personala de facebook, ca mai apoi, impreuna cu familia, si-a cerut scuze.
Dupa scuze a urmat un fel de petrecere (bufet) data in ,,onoarea” comunitatii romanesti din Italia, unde s-au facut cadou si niste cartele telefonice apartinand unei companii al carui nume refuz sa-l scriu.
 
Bun! Trecand de introducere, trec la urmatorul pas: concluzia personala.
Sunt omul care prefera medierea si reconcilierea inainte de toate. Sunt persoana care cere/accepta scuze si pe care le considera o valoare…inca. Sunt omul imapaciutor care incearca solutii tot timpul, mai ales in situatii care, la prima vedere, par fara iesire. Ca atare, apreciez gestul lor, insa, in cazul de fata, nu ma pot limita doar la atat.
De-a lungul anilor natia romana a fost umilita si ingenuncheata intr-un stil greu de imaginat. Au fost romani cu drepturi incalcate si lispsiti de aparare, desi, legal vorbind, ar fi fost protejati, insa, nimeni nu i-a bagat in seama, nimeni nu i-a considerat. Ca urmare nici macar nu le-au fost luate in calcul consecintele sau repercursiunile in urma nedreptatii. Au fost lasati in bataia vantului. Ba mai mult, tot ei erau cei pagubiti si cu capul plecat.
 
In cazul de fata, vorbim de ,,afiramatiile” unei copile adresate unei natii. Fraze care, desi sunt considerate injurii la adresa unei comunitati, desi fac parte din lista cuvintelor rasiste si discriminatorii, desi suna a amenintare (,,…pana la urma tot va extermin!”) ar trebui (doar) luate in calcul, nu pedepsite (zic unii).
Eu, (EU!) zic ca vorbim de un rezultat al unei societati in care, oriunde ai intoarce capul, e imposibil sa nu te lovesti de un act de rasism, discriminare, prejudecata, umilinta, bulism…si lista poate continua.
Aceasta copila este ,,formatul” in care multi tineri din ziua de azi- adultii de maine- se incadreaza perfect, tineri care, la randul lor au fost ,,ajutati”, ,,sustinuti”, ,,alimentati” in astfel de episoade.
De cine? De media care nu mai are o limita in nimic. De spatiul virtual. De societatea externa familei in care dreptul la exprimare vine inteles total invers de cum ii este teoria si, de ce nu, de nucleul familial care a uitat sa-i transmita copilului cele mai mici notiuni de educatie, respect, umanitate, toleranta.
Traim in era prepotentei si a dominarii. Lupta de superioritate si dorinta de a ne face vazuti iese cu mult din parametrii normalului, iar toate cele puse la un loc, sunt produsul societatii de azi.
Intreb: De ce astfel de episoade n-ar trebui pedepsite atata timp cat legea ne permite? Cu atat mai mult, de ce trebuie sa ne prefacem ca nu exista, indiferent de natia sau rasa vizata?
 
Intorcandu-ma pe subiect, consider ca, atata timp cat a existat un proces si o sentinta, a existat si dreptate. Ca sunteti sau nu de acord cu ea, realitatea e asta.
Insa, pe cei care nu sunt la asentimentul pedepsei, nu pot sa nu-i intreb ce anume i-a deranjat? (romani fiind)
Trebuie sa acceptam in contiunuarea covrigareala unora? Onoarea si deminitatea noastra la ce se rezuma? In ce consta? Intr-o ,,chiftea” aruncata si-o cartela telefonica pe care o poti lua (si) gratis?

Cati ani de acum incolo trebuie sa mai fim considerati ,,pomanagii” Europei? Cate secole de acum incolo trebuie sa stam cu capul plecat in fata potentei, fara limita, a unora?
Ce ne-a mai ramas din tot ce suntem? Cat (mai) cantarim in ochii unora?
 
Stiti de ce s-a ajuns la episoade de genul? Stiti de ce isi permit sa faca ce vor cu noi? Stiti de ce suntem calcati in picioare?
Va spun eu: Pentru ca n-am stiut sa ne aparam atunci cand a trebuit!
Pentru ca am permis sa se intample nenumarate episoade de genul in fata carora am ramas muti si indiferenti. Pentru ca ne multumim cu firimituri si praf in ochi. Pentru ca suntem o natie care nu stie ce vrea si nu suntem in stare sa luptam pentru propriile drepturi, iar daca le avem sau ne vin date, credem ca altii ne fac ,,favoruri”. Asta este mentalitatea noastra putreda.
Cand ni se face dreptate, o data la un secol, nu e bine! Din victime ne transformam in pareri de rau si regrete fata de cei care ne-au umilit.
Cand nu suntem aparati, ,,de ce nu suntem?”. Cine va mai intelege?
Ne hotaram si noi ce vrem de la viata noastra, asta, traita prin straini? Ne hotaram si noi de care parte stam? Vrem sa fim tot restul vietii presul de la intrare?

Cand ne aliniam cat de cat pe traiectoria coerentei, anuntati-ma si pe mine. Poate reusim sa ne salvam, totusi. Pe noi insine inainte de toate, ca mai apoi, impreuna, poate reusim sa ne dezicem de ,,emblema” asta care, in unele cazuri, ne-am pus-o singuri.

P.S. Tin sa precizez ca o astfel de atitudine as fi avut-o si invers. M-as fi comportat la fel chiar daca in locul ,,inculpatei” era un ,,mioritic”. Ultimul lucru la care ma gandesc cand e vorba de lege si dreptate este nationalitatea celui procesat si condamnat.

  • author's avatar

    By: Iuniana Daniela Popescu

    Cel mai important lucru pe care l-am invatat pana acum de la viata: mai am multe de invatat!

  • author's avatar

Please follow and like us:
123
About Iuniana Daniela Popescu 71 Articles
Cel mai important lucru pe care l-am invatat pana acum de la viata: mai am multe de invatat!

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*